Florărie cu livrare în Băicoi, Prahova

Livrarea în Băicoi, județul Prahova, o face curierul L’Atelier des Fleurs, omul florăriei, nu un curier de la o firmă externă. Asta schimbă trei lucruri concrete.

Întâi, buchetul nu trece prin niciun depozit: pleacă din atelierul nostru din Ploiești și ajunge la destinatar în aceeași cursă, fără transbordări. Apoi, ruta zilei se construiește după intervalele orare alese de clienți, nu după orarul fix al unei firme de curierat, așa că fereastra pe care ai bifat-o la comandă chiar se respectă. În fine, dacă adresa din Băicoi e greu de găsit, curierul sună și o caută, pentru că știe ce duce și pentru cine.

Livrăm de luni până sâmbătă, duminica nu. Comanda dată până la ora 17 de luni până vineri, sau până la ora 13 sâmbăta, ajunge în aceeași zi; peste aceste ore, a doua zi, la ziua și intervalul pe care le alegi tu.

Comanda intră direct la florărie, fără intermediari și fără comisioanele platformelor naționale.

Atelierele noastre sunt trei, toate în municipiul Ploiești: Atelierul Central, în parcarea fostului Cinema Scala, pe Strada General Traian Moșoiu la numărul 3; Afi Ploiești, la intrarea Dalia, pe Strada Calomfirescu numărul 2; și Winmarkt Omnia, la parterul centrului comercial de pe Bulevardul Republicii, la numerele 17-25.

Dacă ai întrebări ne poți suna la +40722542754.

Afișez 37 - 48 din 125 de rezultateSortat după cele mai recente

Ce spun clienții noștri

Recenzii lăsate de clienți după livrare, pe produsele din magazin.

cmb.giosan

21 mai 2026

Va mulțumesc frumos. Livrarea a decurs perfect. Este a patra oara când comand online si de fiecare data am ramas impresionati. Iar buchetul Coraille ramane preferatul meu. O zi minunata, Bogdan G.

Anda

27 martie 2026

Aranjamentul ales este elegant și a ajuns la destinatar impecabil. Colaborarea cu Floraria a fost superioară pentru ca am fost nevoită sa schimb data livrării si au fost amabili si profesioniști. Azi a ajuns aranjamentul superb Burgundy Joy si ca bucuria sa fie deplină, azi este si aniversarea destinatarii. Nu am știut. Felicitări, echipei si rămân cu voi pentru următoarele daruri.

Mirela

29 septembrie 2026

Comanda a ajuns în intervalul indicat, iar aranjamentul a fost foarte frumos. Perfect pentru a face o surpriză cuiva drag, chiar și atunci când ești departe.

Marina

15 aprilie 2026

Superb aranjamentul! Mult mai mare decat in poza de pe site si era in forma de inima. Prietena mea s-a bucurat foarte mult! Recomand cu incredere, foarte prompti si profesionali!

Tamara

8 august 2026

Foarte frumos aranjamentul floral! Florile proaspete si culori superbe! Matusa mea s-a bucurat ff mult. Aranjamentul a fost livrat in intervalul orar ales. Multumesc pt profesionalism si promptitudine! Recomand!

Întrebări frecvente

Răspunsuri scurte despre comenzi și livrarea florilor în Băicoi.

Cât costă livrarea în Băicoi?

Costul livrării este 54 lei, calculat după distanța de la atelier până la adresă. Aceeași sumă apare și la finalizarea comenzii. În municipiul Ploiești livrarea este gratuită.

Pot comanda din timp pentru o dată anume?

Da, alegi data dorită la plasarea comenzii și livrăm exact atunci. Pentru zilele aglomerate — 1 și 8 Martie, sărbători — merită să comanzi cu câteva zile înainte.

Cât rezistă un buchet?

În medie 5–10 zile. Schimbă apa des, scurtează tijele oblic și ține-l departe de soare direct și de calorifer.