Toată comanda se face din telefon, în câteva minute, iar florile ajung în Valea Pietrei, județul Prahova, chiar în ziua respectivă. L’Atelier des Fleurs este o florărie locală din Ploiești, la care comanzi direct.
Pașii sunt aceștia:
- Alegi buchetul, aranjamentul în cutie sau compoziția din magazinul online.
- Alegi ziua livrării și intervalul orar la care vrei să ajungă florile.
- Completezi adresa destinatarului din Valea Pietrei și finalizezi comanda.
De luni până vineri, ultima comandă cu livrare în aceeași zi este până la ora 17, iar sâmbăta până la ora 13. După aceste ore livrăm a doua zi, în intervalul ales de tine. Duminica nu livrăm.
Din acest moment comanda rămâne la noi: buchetul îl lucrează florarii noștri, iar drumul îl face curierul florăriei, nu o firmă de curierat. Nu trece prin niciun intermediar, deci nu plătești comisionul unei platforme naționale.
Poți ridica personal comanda din oricare dintre cele trei sedii ale noastre din municipiul Ploiești:
- Atelierul Central: în parcarea fostului Cinema Scala, pe Strada General Traian Moșoiu, la numărul 3.
- Afi Ploiești: intrarea Dalia, pe Strada Calomfirescu, numărul 2.
- Winmarkt Omnia: la parterul centrului comercial Winmarkt, pe Bulevardul Republicii, la numerele 17-25.
Dacă ai întrebări ne poți suna la +40722542754.
Ce spun clienții noștri
Recenzii lăsate de clienți după livrare, pe produsele din magazin.
Superb aranjamentul! Mult mai mare decat in poza de pe site si era in forma de inima. Prietena mea s-a bucurat foarte mult! Recomand cu incredere, foarte prompti si profesionali!
vizualizează recenzia
Deosebit! Un buchet minunat și o livrare extrem de promptă. Buchetul a fost și mai fain în realitate și a fost cea mai frumoasă surpriză! 🤩🤩🤩
vizualizează recenzia
Bună seara,
Vă mulțumesc pentru promptitudine și pentru faptul că realizați buchete minunate, pline de sensibilitate și creativitate.
Din păcate, nu pot să nu menționez faptul că am fost foarte supărată când am văzut că produsul comandat nu seamănă cu cel primit de cumnata mea. Ea iubește mult rozul și culorile deschise, motiv pentru care am ales cu mare atenție ceva care să corespundă preferințelor ei. Deși buchetul primit este frumos, este mult prea întunecat; lipsesc unele dintre florile menționate pe site la „Aranjament cu flori roz Deluxe”, iar cele două flori de gerbera din centrul buchetului alterează întregul design.
Sunt conștientă de faptul că un aranjament nu poate semăna perfect cu cel prezentat pe site, însă este esențial ca măcar conceptul, gama cromatică și tipul de flori să fie respectate. Pentru mine este o mare neplăcere faptul că nu am reușit să îi ofer un cadou care să reflecte cât de bine îi cunosc preferințele, mai ales acum, când trece printr-o perioadă extrem de grea .
Sper ca acest feedback să vă determine să fiți mai responsabili față de această meserie. Nu este vorba doar despre un buchet de flori; aceste gesturi ajung la beneficiari în momente de mare bucurie, dar și în clipe de extremă tristețe sau suferință.
Atasez imagine cu ce am comandat si ce am primit.
Multumesc.
L'Atelier des Fleurs (răspuns)
Bună, Alia! Sunt Cristina, eu m-am ocupat de aranjament și voiam să-ți răspund personal.
Îmi pare sincer rău că te-am supărat, mai ales că știu cât de mult conta gestul tău în acest moment greu. Îți spun sincer unde am greșit: am avut în atelier niște lalele VIP superbe și am insistat să le pun, crezând că o să fie o surpriză specială care să o bucure. Nu mi-am dat seama pe moment că movul lor o să fure din lumina rozului acela deschis pe care l-ai ales tu cu atâta grijă și că va schimba tot vibe-ul aranjamentului.
Am vrut să fac „mai mult” și să ofer ceva extra, dar am realizat acum că am stricat exact conceptul pe care te bazai. Îți mulțumesc că mi-ai scris, feedback-ul tău e o lecție importantă pentru mine și te asigur că o să fiu mult mai atentă pe viitor.
vizualizează recenzia

Este prima data can comand de pe acest site. Sincer, am avut emotii. Primul buchet a fost comandat pentru verisoara mea. Din pacate, surprizele se fac de la distanta, intrucat nu prea sunt in tara cand este ziua persoanelor importante din viata mea.
Feedback-ul a fost excelent. Buchetul a fost plin de culoare si a adus zambete pe buzele destinatarei.
O sa mai comand cu placere.
vizualizează recenzia
Întrebări frecvente
Răspunsuri scurte despre comenzi și livrarea florilor în Valea Pietrei.
Adresa nu apare în aplicațiile de navigare — ce fac?
Scrie-ne un reper în comandă: o școală, o biserică, un magazin sau „a treia casă după…”. Într-un sat un reper bun ne scutește de telefoane și de întârzieri.
Cât costă livrarea în Valea Pietrei?
Costul livrării este 76 lei, calculat după distanța de la atelier până la adresă. Aceeași sumă apare și la finalizarea comenzii. În municipiul Ploiești livrarea este gratuită.
Pot adăuga un mesaj la buchet?
Da, îl scriem pe o felicitare care merge împreună cu florile. Poate fi scurt sau cât ai nevoie.